Zona euro a evitat, la limită, o primă recesiune de la pandemie în a doua jumătate a anului 2023, deoarece creșterea mai puternică din Italia și Spania a compensat problemele din Germania.
Economia zonei euro nu a reușit să crească la sfârșitul anului 2022, contrar estimărilor anterioare, performanțele mai slabe din Germania și Irlanda contribuind la reviziuirea cifrelor inițiale.
Zona euro este pe cale să evite o recesiune, după ce a înregistrat o creștere neașteptată la sfârșitul anului 2022, în ciuda unei inflații de două cifre și a invaziei Rusiei în Ucraina.
Economia europeană a încetinit puternic în trimestrul al treilea, opt dintre statele UE care au raportat date consemnând scăderi raportat la trimestrul precedent, potrivit Eurostat. România și Cipru au înregistrat cel mai mare avans trimestrial, în timp ce economia Ungariei s-a contractat pentru prima oară în ultimii doi ani.
Economia zonei euro a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere mai mare decât se estimase inițial, susținută de cheltuielile de consum și cele guvernamentale.
România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană în funcție de creșterea economică în ritm trimestrial, arată datele preliminare publicate de Eurostat pe baza evoluțiilor înregistrate în trimestrul 2.
România a avut, în primul trimestru, cea mai mare creștere economică din UE comparativ cu trimestrul precedent, arată datele preliminare publicate de Eurostat.
Economiile din zona euro și UE au crescut mai lent în ultimul trimestru, pe fondul evoluției nefavorabile a numărului de cazuri de Covid-19 și reimpunerii unor restricții.
Economia zonei euro a crescut, în trimestrul al treilea, cu 2,2% față de trimestru precedent, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, avansul a fost de 2,1%, potrivit datelor Eurostat.
Economia zonei euro a crescut, în trimestrul al doilea, mai rapid decât indicau estimările anterioare, susținută mai ales de consumul privat, arată datele publicate marți de Eurostat.
Economia zonei euro a înregistrat o revenire peste așteptări în al doilea trimestru al acestui an, în contextul ridicării graduale a restricțiilor legate de pandemie, arată datele preliminare publicate de Eurostat.
România a menținut, în iunie, cel mai mare avans anual al lucrărilor de construcții din UE, fiind unul dintre cele patru state din blocul comunitar cu o evoluție pozitivă în acest sector.
Irlanda și România au înregistrat cel mai semnificativ avans al economiei din cele 27 de state membre ale UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Economia zonei euro a înregistrat o contracție de 3,8% în primele trei luni ale anului, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce la nivelul Uniunii Europene (UE) declinul a fost de 3,5%, arată datele preliminare publicate de Eurostat.
România a avut, în ultimul trimestru din 2019, a patra creștere economică din Uniunea Europeană, comparativ cu anul precedent, și a treia creștere în ritm trimestrial, potrivit datelor revizuite publicate de biroul european de statistică Eurostat.
România a avut, în trimestrul al treilea, a șasea creștere economică din Uniunea Europeană, atât comparativ cu trimestrul precedent, cât și în ritm anual, potrivit datelor preliminare publicate de biroul european de statistică Eurostat.
Creșterea economică trimestrială în zona euro a stagnat la 0,2% în iulie-septembrie, potrivit datelor preliminare publicate joi de Eurostat, evoluția fiind peste estimările economiștilor, care anticipau încetinirea ritmului de creștere. Datele publicate astăzi de biroul european de statistică nu includ însă evoluția celei mai mari economii europene, Germania.
România a avut, în trimestrul al doilea, a doua mare creștere economică din Uniunea Europeană, atât comparativ cu trimestrul precedent, cât și în ritm anual, potrivit datelor preliminare publicate de biroul european de statistică Eurostat.
Inflația anuală din zona euro a coborât la 1,1% în iulie, de la 1,3% în luna anterioară, îndepărtându-se și mai mult de ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de aproape 2%, potrivit datelor estimative publicate de biroul european de statistică Eurostat.
România a avut în primul trimestru a doua mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 5,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, avansul fiind de peste trei ori mai mare comparativ cu cel înregistrat la nivelul UE, potrivit datelor preliminare publicate de biroul european de statistică Eurostat.
România a avut, în perioada aprilie-iunie, a doua mare creștere economică în ritm trimestrial din Uniunea Europeană, de 1,4%, arată datele biroului european de Statistică, Eurostat.
România a înregistrat cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană în perioada aprilie-iunie, avansul de 1,4% fiind cu mult peste creșterea medie de 0,4% în rândul statelor membre.
România a înregistrat, în luna decembrie, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, de 4,5% față de luna noiembrie, potrivit datelor publicate luni de biroul european de statistică Eurostat.
Doar 2,3% din companiile din România au un ritm de creștere rapid, țara noastră fiind pe ultimele locuri în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, potrivit unui raport publicat joi de Eurostat, pe baza datelor din 2015.
România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 5,7% față de aceeași perioadă a anului 2016, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică, Eurostat.